vineri, 9 aprilie 2010

Calomnia si injuriile de pe net

Ce-mi plac mie băieţii ăştia buni de pe forumuri care se dau zmei, aruncă cu vorbe şi injurii în stânga şi-n dreapta. Toate sub un pseudonim "şmecher" sau sub umbrela anonimatului.
Iar dacă-i vei lua la bani mărunţi, vei vedea că ei săracii sunt atât de dobitoci, neinformaţi şi frustraţi, încât cu siguranţă i-ai ignora din secunda doi.
Oare când se vor introduce şi pedepse pentru aceşti pierde vară, la fel cum se procedează pentru calomniatorii din presa scrisă?
Un bun început ar fi ca administratorii tuturor forumurilor să ceară şi să verifice datele personale la înscriere sau postare. Aşa ne-am lipsi de penibilul situaţiei în care copiii noştri vor citi toate porcăriile posibile din comentariile la articolele de pe internet şi din forumurile deschise chiar de noi. Că altfel ar avea o frumoasă educaţie, nu-i aşa?
Vor deveni comentatorii de mâine!