marți, 31 august 2010

Alt virus? Industria lucrează...


West Nile acum, adică nu de oriunde, ci de la Nilul de vest. Înţelegi matale? WEST NILE VIRUS! Sună şi mai bine decât simplu, NILE VIRUS, dă o anumită localizare precisă, e o altă prestanţă, ce mai.
Adică eu mă întreb ce nu le-a fi plăcut viruşilor în partea de est a Nilului, de s-au dezvoltat ei în vest? Păi simplu: ANTIDOTUL! Care se află în partea de est a Nilului, nu?

Desigur că aberez, nu se află acolo antidotul, ci tot în laboratoarele celei mai mari industrii din lume: INDUSTRIA FARMACEUTICĂ.

Fiţi atenţi oameni buni, că cei care nu sunt bolnavi, nu cotizează îndeajuns la sistem!
Va trebui ca pe viitor fiecare să avem câte o boală, cât de mică o fi ea, astfel încât fiecare dintre noi să facă drum la medic, spital şi, în final, la FARMACIE. Va trebui ca pe viitor să ne îmbolnăvim de ceva, altfel vom fi excluşi din sistem, urmăriţi, virusaţi, ca apoi să fim şi noi (cei puţini, da' necotizanţi îndeajuns la sistem) vaccinaţi.
INDUSTRIA FARMACEUTICĂ ESTE CHEIA CĂTRE NOUA ORDINE MONDIALĂ!

Niciun comentariu: