miercuri, 6 aprilie 2011

Până şi cazul "Elodia" l-am înţeles...

Dacă la cazul "Elodia" am mai avut un dram de răbdare, răbdare născută din dorinţa de a descoperi criminalul, sau măcar cadavrul, la fel ca-n cărţile poliţiste, la cazurile "divorţ Columbeanu" şi "Pepe şi Fifi" nu mai găsesc nimic. Da' nimic!
Nici intriga, nici spectacolul prostesc, nici chiar aflarea finalului "spectaculos" nu mă mai fac să înţeleg de ce la ştirile principale ale zilei de la aproape fiecare televiziune comercială se începe cu cele două cazuri, după care se dă despre starea economică a Japoniei sau situaţia războiului din Libia sau chiar despre deciziile guvernului de la noi.
Asta cu toate că cele din urmă ne afectează economic şi social foarte mult!
Să fie oare, ca şi până acum, doar dorinţa televiziunilor perverse de a ne da circ? Nu şi pâine, că e criză frate, doar circ!
Sau să fie faptul că, fiind o economie de piaţă, liberă, televiziunile oferă doar ceea ce cere publicul? Să fie publicul atât de ... ?

DA! Părerea mea e că DA! Am mai spus şi o repet: AVEM TELEVIZIUNILE PE CARE LE MERITĂM! Că majoritatea telespectatorilor e compusă din ...?
DA!
Aşa că ciocu' mic şi fuguţa la tv, să mai vedem câtă dreptate are săracu' Pepe, cât de hoaţă şi curvă-i "Fifi", cât de tare tace Monica şi căt de iubăreţ iubitor e Irinel!

Noi şi copiii noştri să fim sănătoşi!

Niciun comentariu: