joi, 8 septembrie 2011

Vine şcoala!

Să ştiţi că eu am şi uitat că vine şcoala. Aseară mi-a adus aminte nevastă-mea.
Însă ţin foarte bine minte cum era când venea prima zi de şcoală. Era cu un gust dulce-dulce la început, prin clasele mici, spre final fiind mai mult spre amărui decât dulce. Dulceaţa mai venea din faptul că mă revedeam cu colegii, ca să ne putem povesti ce-am mai făcut, să ne facem planuri pentru diverse petreceri, întâlniri. Amărui, de la toate celelalte lucruri, precum teme, note, teze, stres, stres mare, ce mai... :)

Acum, în opinia mea, şcoala tinde să devină o goană după imagine. Oricum cu colegii ai ţinut legătura toată vara pe facebook, mess, ş.a.m.d., indiferent dacă ai stat acasă sau erai în tren, maşina, vapor. Chiar dacă erai pe desktop, laptop, netbook, ipad sau blackberry. Şi trebuie să te ridici la standardele de acum, adică dacă nu postezi imagini de pe o plajă exotică, cu vreo celebritate mondenă din RO, cu o maşină tare condusă de-o celebritate din lumea muzicii orientale din RO, mai bine nu mai posta nimic, că devii plictisitor!

Revenind la ale mele si lăsându-le pe cele ale şcolarilor de-acum, nu ştiu dacă mi-e dor de începutul şcolii, pe care acum aproape că l-am trecut cu vederea din cauza serviciului, dar cu siguranţă mi-e de gustul ăla dulce la revederea colegilor.

Revedere plăcută!


Un comentariu:

maria spunea...

foarte intersant articolul, mi-a facut placere sa il citesc